Am sa va rog sa postati mai jos intrebarile la care voi ati vrea sa auziti raspunsuri de la cei doi finalisti Megastar. Le voi selecta pe cele mai bune si ii voi ruga pe cei doi sa va raspunda la ele, dupa care le voi publica in sistem Q&A in doua posturi separate. Sirg , multumesc pentru idee!

Am vazut filmul asta de ceva vreme, dar am tot avut posturi de scris si l-am tot amanat. Asta va recomand si voua sa faceti: amanati vizionarea lui pana cand chiar nu mai aveti alt film de vazut. Nu spun ca este un film prost, care sa nu merite sa fie vazut deloc. Doar ca n-o sa va lase nici un fel de gust…

Da, zambesti pe ici pe colo. Da, Matthew Mc Counaughey e talentat si plin de umor in rolul lui de barbat imaturizabil prin definitie. Da, Kate Hudson are picioare frumoase si bine lucrate si isi joaca rolul cu ceva farmec. Insa parca totul nu se prea leaga. E o combinatie nereusita intre comedie romantica si film de aventuri, care are prea multe replici despre sex pentru un copil de clasa a treia si e prea copilaros pentru un om matur.

Ziua de 13 mai 1950 a picat intr-o sambata. Ceea ce o face probabil mai putin ghinionista decat dacat ar fi picat intr-o marti, ca anul acesta. Cu toate astea, sunt sigur ca englezii, care au o frica ancestrala de numarul 13, si-au incretit fruntile plini de indoiala cand au asistat, exact acum 58 de ani la prima etapa a Campionatului Mondial de Formula 1, desfasurata pe circuitul de la Silverstone. Ei bine, pentru Formula 1, 13 a fost cu noroc.

Ma bucuram azi de cateva ore de ratacire prin blogosfera si am gasit aici o poza bestiala. Intrati pe blog. Mai sunt si altele.

Ziua de 12 mai a fost una propice deschiderii de universitati, cam peste tot in lume. In anul 1364, la Cracovia, in Polonia, aparea Universitatea Jagelona, fondata de vestita dinastie regala. In 1551 Regele Spaniei fonda in Lima, capitala statului Peru, pe atunci colonie spaniola, Universitatea Nationala din San Marcos. Ce se intampla pe la noi prin tara pe vremea aceea? Pai, noi eram ocupati cu saracia, nevoile si neamul, ardeam de zor recoltele, otraveam fantanile si ne ascundeam la fratii nostri, codrii.

Fascinatia oricarui european pentru Orient este fascinatia omului care nu intelege si nu are cum intelege ceva. Suntem atat de fundamental diferiti noi si ei, incat nu cred ca vreodata globalizarea ne-ar putea nivela, oricat de greu si repetat s-ar apasa tavalugul ei pe grumajii nostri. A, exista cazuri de europeni transformati in asiatici si viceversa, dar cineva care sa le imbine pe amandoua nu prea exista. Asta desi secolul XX a reusit sa aduca nimfomania consumeurismului si in atat de superioara si inexpugnabila pana atunci Japonie.

Haruki Murakami este un autor imbibat de Occident, dat fiind faptul ca a tradus romane americane si a detinut, la un moment dat in viata lui, un bar de jazz. Urme de Truman Capote se vad in stilul lui cam peste tot. Cu toate astea, Murakami ramane japonez in esenta sa. Modul absolut firesc cu care fantasticul apare in actiunea romanului este de-a dreptul deconcertant. Ca de obicei personajul principal este un om mediocru, constient si pe deplin impacat cu propria mediocritate, a carui viata se schimba intr-o singura intalnire.

Cititorii de Murakami vor recunoaste elemente recurente gen Omul Oaie, Hotelul Delphin cel prafuit si mucegait, personajul misterios care are puterea de a face lumea sa se invarta prin niste resorturi secrete. Sfarsitul cartii este insa unul tipic japonez, in fata caruia noi, europenii ramanem la fel de tacuti si intrigati ca in fata celei mai mari opere de caligrafie asiatica. Stim si simtim ca avem in fata un lucru frumos, dar esenta frumusetii lui ramane in alta lume, pe care noi nu suntem in stare sa o percepem pentru ca pur si simplu nu ne-am nascut acolo.

Cosmin Vaman este cel care a facut o piesa foarte frumoasa la Videostar despre Megastar. Mi-a parut foarte rau ca nu am fost in platou ca sa-l cunosc personal. Insa mi-a facut o surpriza foarte placuta comentand postul despre Marea finala. I-am descoperit blogul si il voi citi de-acum incolo. Iar piesa lui mi se pare cu atat mai frumoasa acum, cand, dupa multa vreme, voi avea o sambata libera. Si parca imi cam pare rau…

La 11 mai 1820 se lansa la apa corabia Beagle. Iar acest eveniment are o importanta deosebita pentru oameni si maimute. Asta pentru ca la bordul acestui vas urma sa calatoreasca un biolog englez, tanar si ambitios care avea sa stabileasca o legatura cum nu se poate mai stransa intre noi si amicii nostri cataratori in copaci. Numele biologului: Charles Darwin.

Mie imi pare doar rau ca s-a terminat.

Felicitari Andrei! Bravo si lui Florin! Sunt sigur ca vom mai auzi de amandoi

Iar acum, comentati voi. Promit ca raspund la toate, ca de obicei.

Am aflat de pe blogul Danei Nalbaru, cu ceva intarziere ce-i drept, despre marea problema pe care romanul, in lipsa de alte scandaluri, a nascut-o in legatura cu Paula Seling. N-am sa intreb niciodata care au fost motivele pentru care Paula a acceptat sa fie in acel sepectacol. Insa, pe de alta parte, n-am sa ma grabesc si eu sa ma aplec dupa bolovanul de caldaram, desi recunosc ca de multe ori fac asta, ca orice roman ce se respecta.

N-am sa o judec pe Paula din doua motive foarte clare amandoua (pentru mine cel putin):

1. O cunosc de foarte multi ani si stiu ce fel de persoana este. Paula are o sensibilitate si un talent cu totul iesite din comun. Iar orice ar face ea pe orice scena are cu siguranta binecuvantarea harului pe care il are. Nu conteaza unde si cu cine canta.

2. Nu cred ca pe lumea asta oamenii trebuie pusi la colt si privati de orice fel de muzica. Ei au puterea sa accepte sau sa refuze. Iar din ceea ce povesteste ea Paula la ea pe blog, concertul ei a fost un mare succes. Nu pot decat sa ma bucur pentru manelistii care au cantat versurile lui Nichita Stanescu. Au simtit frumos pentru cateva minute. Au uitat de bani si valoare si dusmani. Asta se numeste catharsis.

Probabil ca, daca asi fi fost managerul Paulei m-as fi gandit mult inainte sa o las sa se urce pe acea scena. Dar faptul ca ea a fost acolo nu e in nici un caz o vina. Ci o dovada de mare curaj. Eu personal o admir. Si daca macar unul din cei prezenti acolo, va veni s-o vada pe Paula la urmatorul ei concert, eu cred ca si-a atins scopul.