In ultimele cateva zile i-am tot vazut pe finalistii Megastar la lucru. Am preferat insa sa nu scriu nimic despre ei pentru a nu strica surpriza primei finale. Astazi lucrurile au inceput sa prinda forma definitva pentru show-ul de maine. Veti vedea ca exista cateva deosebiri majore atat fata de fazele anterioare ale acestei editii, cat si fata de finalele de anul trecut.
Maine seara, 20:00, PRIMA TV!!!
Prima data am auzit de filmul asta de la amicul Bors. Dupa care am auzit de el de la un cronicar de film in emisiunea lui Bogdan Serban de la Radio Guerrilla. Apropo, sunt fanul etern si inamovibil al lui Bogdan Serban! Asaaa! Sa reveniiiim. Am incredere in ambele surse, deci m-am dus sa vad un film bun. Si asta am vazut!
Stiam ca e vorba despre un avocat care brusc capata o constiinta. Nimic nou sub soare. Eterna corporatie americana ultra-capitalista care respira dolari, o femeie (Tida Swinton - Craiasa Zapezii din Narnia, care joaca aproximativ acelasi rol, insa cu mai putin machiaj) care si-a sacrificat viata pentru cariera si este gata sa sacrifice oricate alte vieti s-ar pune in calea succesului ei profesional si George Clooney (sarmant, destept, viciat, frustrat) intr-un rol pe care il joaca foarte bine, asa cum era de astepta din partea lui.
Scenariul este demn de Tony Gilroy (Trilogia Bourne, Avocatul Diavolului) si face din film un thriller foarte bun. Tot Gilroy semneaza si regia. Filmul per ansamblu e curat, captivant, bun. Insa laudat de atatea surse, cred ca ma asteptam la ceva revolutionar. Oricum, e genul de film pe care daca il vezi a doua oara sigur descoperi ceva ti-a scapat la prima vizionare. A, si inca ceva. La Movieplex au plecat cam 20% din spectatori din sala, inainte de terminarea filmului. Clar un film bun!
Exact asa incepe si filmul meu favorit… “Saigon… Shit!” Evident ca nu vreau sa compar o mare capodopera, asa cum este “Apocalypse now” cu un fiasco de televiziune asa cum a fost Eurovisionul 2008. N-am sa comentez catusi de putin valoarea muzicala a piesei care ne va reprezenta la Belgrad. Suntem in al noualea an la celui de-al treilea mileniu… Asta este singurul lucru pe care l-as avea de spus pentru dragutii nostri cercopiteci din juriu.
Il felicit pe Catalin pentru o prezenta stralucita in acest concurs. Era mai mult decat absurd sa reuseasca el. Nu vreau sa fiu inteles gresit. Apreciez vocile celor doi artisti care s-au calificat. Atat Nico, cat si Vlad Mirita au niste voci extraordinare… pe care le vad ajungand cat se poate de departe in acest domeniu. Dar piesa…
Revenind la show-ul de televiziune. Il admir cat se poate de tare pe Iulian Vrabete pentru tot ce a facut si va face el vreodata alaturi de unul din cele mai de succes proiecte din Romania: Holograf. O admir si pe Alina Sorescu pentru tenacitatea cu care se tine de showbiz de mai bine de 10 ani. N-a reusit nicidoata sa fie in top. Dar nu se lasa. Si se imbraca la fel de prost… Si pe Iuliana Marciuc o admir, pentru ca este acolo de pe vremea cand “crainic tv” desemna functia acelei persoane care asezata rigid pe un fotoliu stil din recuzita ne anunta sforaitor programul TVR (unica televiziune de pe piata) din acea seara.
Insa i-as spune cateva vorbe scenaristului care a intemeiat un intreg scenariu pe un duel intre citate, i-as explica in ce an suntem omului care i-a imbracat pe saracii prezentatori in niste haine care daca nu-i faceau ridicoli, atunci cu siguranta ca le erau mari dusmani. Poate ca ar fi cazul sa ne trezim o data pentru totdeauna si sa ne dam seama ca Ceausescu a murit. Poate ca ar fi cazul sa ne chinuim si sa ne imaginam show-ul asta facut si de alti oameni decat de scheletronii teveristici. Sa stiti ca intre timp s-a copt o noua generatie de profesionisti ai meseriei, care sunt obisnuiti sa lucreze cu respiratia fierbine a masuratorii de rating in ceafa. Suntem aici. Asteptam o sansa. Oare daca v-as spune, aidoma lui Mircea Toma, “muriti!” o sa ma considerati dur? Asa si?
Nu vreau sa fiu gresit inteles. Mi-a placut filmul. Mi se pare extraordinar de frumos, de dulceag, de aducator de zambet pe buze. Insa eu sunt genul de om care nu mananca desertul, oricat de frugal ar fi fost dejunul. De pe la minutul 15 incolo insa, am simtit cum nivelul zaharului din sange se apropie amenintator de pragul critic. M-am uitat la doamna vietii mele, care sorbea fiecare secunda cu nesat si am zis ca poate sunt eu de vina. Totul e insa prea frumos, prea nobil, prea cu sclipici, prea! Printesa ajunsa in viata reala este atat de efervescenta, pura si draguta incat cateodata iti cam vine s-o carpesti si sa-i zici: “Da’ mai stai fato la un loc!”. Sigur ca nu fac parte din targetul direct al acestui film in primul rand pentru ca sunt baietel si in al doilea rand pentru ca am peste 10 si mai putin de 90 de ani, insa sunt fan Harry Potter, Narnia si orice fel de desene animate. Insa Enchanted parca prea iti da cu un ciocan gonflabil si roz in cap, cantandu-ti cu tril de mierla ca viata e frumoasa si lumea e buna.
Evident ca filmul are si parti bune. Foarte bune chiar. Scenele de musical sunt extrem de bine realizate, in maniera tradionala cu multi dansatori si figuratie din plin. Costumele si machiajul sunt cat se poate de incantatoare. Tot la capitolul “de bine” este si rolul pe care il face James Madsen in rolul Printului idiot si masculin, pentru care viata reala este o prelungire fireasca a desenelor animate. Si pentru ca tot am ajuns aici, am apreciat animatia traditionala, ca demult n-am mai vazut asa ceva. Parca am obosit cu atatea personaje cibernetizate la maxim.
In acelasi timp probabil ca am vazut Enchanted si Sweeney Todd la o distanta mult prea mica unul fata de celalalt. Sunt doua filme din doua clase diferite… nu se pot compara niciodata. Sweeney Todd e departe de a fi family fun. Cu toate astea mi s-a parut extrem de amuzant rolul englezului Timothy Spall, adjuvantul englez al railor din ambele filme. Foarte misto si rolul (extrem de scurt) lui Susan Sarandon. Dar asta chiar ca nu surprinde pe nimeni.
Stiu ca zicala “Mai bine mai tarziu decat niciodata” nu e de fapt o zicala, ci o scuza inventata de vreun om spontan inghesuit la ceas de ananghie. Insa pe bune ca altceva n-am de zis de mine fara sa ma fac de kklika. Luni a fost ziua lui Cosmin. Am mers si am filmat mini-petrecerea surpriza in Casa Megastar. S-a lasat cu tort, furescuri, o mica bataie cu ciocolata si un strop de bere.
Ceea ce m-a frapat pe mine au fost cadourile, care mai toate aveau tenta sexuale - catusele cu puf sunt exemplul cuminte. Si au mai fost… Sa fie oare lunga perioada in care concurentii nostri au stat inchisi in casa? Sa fie oare Cosmin sursa de inspiratie pentru vizite la sex-shop? Se pare ca acest lucru va ramane pururi un mister. Nici filmarea si nici petrecerea nu au tinut foarte mult, dat fiind faptul ca finalistii incep sa resimta emotiile concursului care se apropie.
Pe 19 septembrie anul trecut incepeam sa-mi notez aici citatele dintr-o agenda pe care o am din 1995. Sunt citate care mi-au placut din cartile pe care le-am citit. Acest al doilea blog tocmai a implinit 10,000 de vizite. Asa ca La Muuulti Aaaani!
Citatul de azi este din Cioran - “Schimbarea la fata a Romaniei” - “Si fara glorie, istoria nu e decat biologie.”
Pentru mine Eurivisionul reprezinta un concurs care nu ma intereseaza foarte tare. M-a surprins atunci cand au reusit Sistem si Luminita Anghel, pentru ca piesa era chiar buna. S-a si vazut chestia asta, doar au adus cea mai buna performanta pe care a avut-o vreodata Romania. La fazele astea preliminare mi se pare ca ies din dulapuri pline de praf toti artistii uitati. Eurovisionul romanesc respira un aer de Antipa, pe care cu greu cred ca il poate schimba cineva.
Din motive de sarbatoriri n-am reusit sa vad si a doua semifinala de sambata trecuta. Insa cea pe care am vazut-o acum doua saptamani m-a lamurit pe deplin. Texte de prezentare de cantarea Romaniei, o Daniela Nane fara sare, piper sau dictie, Berti Barbera care incearca sa umple papucii lui Maruta fara sa aiba prea mult succes, intre tot felul de artisti care mai de care mai plini de importanta momentului.
Evident ca am tinut cu al nostru. Insa eram sigur, mai ales ca nici juriul nu cred ca il iubeste foarte tare pe Moga, ca va avea seri dificile dl. Catalin Josan. Eu l-am votat in ambele sambete si nu mica mi-a fost surpriza sa vad ca la fel a facut o multime de lume. Si uite-asa a ajuns Megastarul nostru in situatia de a avea doua piese in finala Eurovision de anul asta. Va fi greu de tot insa sambata, pentru ca suntem un popor care preferam sa votam suedezi sau teme prost prelucrate din Calusarii, in loc sa dam o sansa fair unei piese bune, cantata de un artist care pe scena chiar arata si se simte bine.
Eu il votez pe Catalin la finala Eurovision. Am zis!
Stiu ca a durat cam mult, dar sper sa fi meritat. Here’s lookin’ at you, kid. :D
La cererea publicului, va oferim o noua transa de poze de la majoratul Mariei. De data asta le comentati voi!
Poate ca e nevoie sa muncesti mult ca sa inveti sa apreciezi de fapt ce inseamna zile libere. Eu insa am avut un weekend cu adevarat misto. Totul a inceput vineri seara cand sotia mea a adus acasa o herghelie de cai. Ba de fapt cred ca erau chiar doua. Cu totul 260 de armasari puternici si naravasi tinuti in frau de o masinuta cam cat un papuc de capcaun. Roti groase, toba cu zgomot de fiara, o acceleratie plina de nervi care, odata calcata, iti da siguranta ca atunci cand te vei opri din nou vei fi intr-o alta dimensiune, intr-un alt timp sau macar pe un alt continent. Recunosc ca nu am condus in viata mea o masina atat de puternica. Recunosc si ca nu mi-as cumpara-o decat atunci cand mi-as permite ca BMW Z4 Roadster sa fie a treia masina (aia de fitze de vara). Si mai recunosc ca sotia mea avea dreptate atunci cand spunea ca masina asta scoate ce e mai rau din mine. M-am tras cu baietii la stop, am facut rotocoale pe piatra cubica, i-am dat blana, am plecat ca din pusca de langa masini care mergeau linistite cu 120 pe autostrada, am mers cu 250 de km/h. Duminica (ieri) a fost cel mai frumos. Mi-am luat doamna si am scos-o la masa in oras… in alt oras… Constanta. Am vazut marea iarna, am facut cateva poze zgribuliti, am ras, am vorbit, am mancat bine, ca de obicei, la Crazy.
Sambata seara am lasat cu greu febra Z deoparte pentru putina vreme pentru a fi alaturi de Olix si Dan Marcu, in studioul Kiss FM la Partyd. A fost bestial. Mai vreau. Super-atmosfera, fun, muzica foarte ok, alta decat de obicei. Evident ca din nou m-a apucat dorul de radio, dar asta este… fiecare cu frustrarile lui. L-am cunoscut pe DJ Almud, care este un tip foarte misto! De-abia astept sa-l vad si mixand, pentru ca recunosc ca nu am apucat pana acum. Apoi, in timp ce sotia mea era la disco impreuna cu tot felul de fete, am continuat sa imblanzesc herghelia de cai pana cand, spre dimineata cand am primit semnalul ca fetele dansasera destul si madame voudrait a la maison, eram chiar foarte buni prieteni.
