BJB

Azi sunt 4 ani de cand sunt impreuna cu sotia mea.

Nu i-am cumparat niciodata un buchet de flori. Nu am scos-o niciodata in oras la o cina romantica. Nu-mi aduc aminte sa ne fi facut mai mult de cateva declaratii furibunde de dragoste, atunci la inceput.

Cu toate astea, atunci cand suntem impreuna undeva, trebuie neaparat sa ne tinem de mana sau sa ne atingem in vreun fel. Hotararile pe care le luam, le luam intotdeauna impreuna, dupa ce vorbim si ne intelegem unul pe altul. In 4 ani cred ca ne-am certat de 4 ori. Suntem dovada vie a legii ca opposites attract. De fapt eram… acum fix 4 ani, cand, intr-o seara care nu promitea nimic special, s-a intamplat ca fata inalta si vesela de la teritoriu sa se sarute intr-un club mediocru din capitala, in vazul a jumatate din colegi, cu zevzecul cu par rosu care vorbea mult si nu neaparat bine in fiecare dimineata. Nimeni n-ar fi crezut vreodata ca relatia asta va merge. Nici macar eu. Nici macar atunci cand, dupa doua saptamani ne-am mutat impreuna, bulversand doua perechi de parinti… pe ai ei mai mult decat pe ai mei. Apropo, mie de soacra nu mi-a fost niciodata frica, insa atunci cand l-am cunoscut pe “tata” socru… hm… sa zicem ca am fost multumit ca mai traiam atunci cand usa apartamentului proaspat inchiriat de noi s-a inchis in sfarsit in spatele lui imens.

Acum nu mai suntem opposites. Demult… Suntem impreuna la bine si la rau… Suntem Mikidan… si sunt cel mai fericit om, pentru ca imi iubesc sotia cel mai mult din lumea asta si pentru ca alaturi de ea am de gand sa imbatranesc de sa nu ma vad. Sigur, avem o multime de treaba de facut impreuna: o casa, doi copii, cariere. Dar totul e usor, bjb a mea, cu tine alaturi. Si cum sa nu te iubesc din toata inima cand, dupa tine, cele mai mari defecte ale mele sunt ca nu stau drept si ca zic “pa” in loc de “pe”?! Pregateste-te pentru ca am de gand sa ma zbat si sa devin perfect. Atunci ce te faci?!

Sa revenim la ea. Ea nu stie niciodata unde sunt plecat si cat stau, desi ii spun de fiecare data. Ea nu se supara daca ma duc sa beau o bere cu baietii. Ea, desi ii este foarte greu, imi respecta intotdeauna tacerile. De obicei, ea uita data aniversarii noastre. Nu si anul asta. Anul asta a fost randul meu. Ea in schimb, mi-a facut cel mai frumos cadou din lume. Uite-l:

La Multi Ani, Maria!!!

Astazi e ziua de nastere a Mariei. Cu toate astea, finalistii Megastar si-au vazut de treburile lor. Bine, ce nu stie ea inca, este ca in emisiunea “Drumul spre glorie” de sambata asta i se pregateste o surpriza, pe care am filmat-o azi. Nu e cine stie ce, insa sper sa ii placa.

Oricum, faptul ca am avut filmare mi-a dat prilejul sa mai casc ochii la o frantura de repetitie la coregrafie. La modul general, mi se pare ca finalistii nostri nu-si dau seama cat de importanta este pentru ei miscarea scenica. Toti se concentreaza si lucreaza foarte mult vocea. Eu cred insa ca tocmai miscarea scenica, atitudinea, show-ul sunt cele care vor face diferenta. Si asta din mai multe motive: in primul rand pentru ca finalistii au toti voci bune, ca doar de-aia au ajuns pana aici; in al doilea rand pentru ca pana la urma voturile publicului sunt cele care fac diferenta, iar publicul nu va sti niciodata daca ai gresit o nota cu o frantura de ton, insa va taxa cu siguranta un concurent care arata rau pe scena; deloc in ultimul rand pentru ca, daca esti stapan pe lucrurile pe care le ai de facut pe scena si esti constient de faptul ca iti ies bine, asta iti da o siguranta si mai mare. Silvia le atrage atentia asupra acestor aspecte de fiecare data, insa ei nu prea inteleg. Poate ca dusul rece pe care il vor primi (unii din ei) de la Razvan Mazilu la prima emisiune sa-i faca sa se trezeasca. Pentru unul din ei va fi insa prea tarziu.

L-am vazut astazi pe Andrei lucrand. Ii este intr-adevar foarte greu, el rocker fiind, sa se miste gratios pe scena. Piesa pe care o canta este vesela si implica destul de multa miscare. Insa Andrei chiar trage de el si munceste mult. La un moment dat, ca sa-l faca sa se miste cat de cat gratios, Silvia l-a pus sa danseze cu Daria. La cat munceste, eu cred ca pana la urma s-ar putea sa-i iasa… cat de cat. Ca dansator sigur nu-i.

Tot pentru prima data l-am vazut si pe Mihai astazi repetand miscarea scenica. Mai are mult de lucru. Are atitudine de cantaret in restaurant si mi se pare ca nu reuseste sa transmita mesajul piesei mai deloc. Noroc ca mai are timp.

Florin progreseaza mult. In primul rand ca atitudine fata de oamenii din jur si mai ales ca receptivitate la indicatiile primite. Piesa ii iese foarte bine pe voce si chiar se straduieste sa scape de statul si de mersul cracanat. Mi se pare ca a si inteles textul piesei si ce vrea sa spuna el.

Dumitru este pe cale sa se insanatoseasca. Si cu el Silvia a lucrat destul de mult, pentru ca are o problema destul de grava. Oricat braveaza si oricat show face, faptul ca este timid se vede imediat din privirea pe care si-o tine constant infipta in podea. Silvia l-a obligat sa-i cante toata piesa uitandu-se in ochii ei. Primele dati n-a putut sa-si tina privirea sus mai mult de cateva secunde.

Oricum, toata admiratia pentru Silvia si pentru rabdarea cu care lucreaza cu ei. Sper din toata inima pentru ea ca pana la urma isi vor da si ei seama cat de importanta este miscarea scenica pentru ei.

12 looney monkeys

Cand am inceput sa scriu despre filmele pe care la vad, am luat hotararea sa scriu doar despre cele pe care le vad la cinema. N-am stat sa judec foarte mult daca e ok sau nu ce-am hotarat eu, insa, cu educatie nemteasca fiind, odata hotararea luata, am respectat-o fara sa ma mai intreb nimic. Un comentariu de la alextorex si filmul de aseara de la TVR m-au facut sa-mi schimb hotararea.

Comunistii la un moment dat facusera o facultate de scriitori. Am uitat cum ii zice, dar de-acolo ieseai scriitor. Talent? Pe cine intereseaza. Ei bine, americanii (care de multe ori nu sunt deloc departe de amicii lor rosii), au inventat facultatile de scenaristi. De fapt, meseria asta de scenarist la ei este atat de exacta, incat ei nu mai fac altceva decat sa imbine actiuni si personaje despre care se stie ca dau bine la public. Exista niste tipare de scenariu (cunoscute si usor de invatat), pe seama carora Hollywood-ul aduna bani de zeci de ani. Happy-endul este doar unul dintre elemente. In The 12 Monkeys scenaristii iau toate principiile astea si fac mamaliga din ele. Da, le arunca pe toate intr-un ceaun care fierbe, toarna un polonic de genialitate peste ele si amesteca.

Filmul este despre calatoria in timp. Si foloseste pretextul asta pentru a-ti fractura una din cele mai bine cimentate certitudini pe care le ai ca om: curgerea inexorabila a timpului. De obicei in filmele astea, calatorii in timp sunt destul de sigur de realitatea din care vin si o descopera pe cea in care au aterizat. Bruce Willis face probabil rolul vietii lui in acest film, in care nu-i salveaza pe toti, ba din contra, moare la sfarsit. Povestea se pierde intr-un sir de cauze si efecte care se provoaca unele pe altele din timpuri inegale si care la un moment dat il fac pe Cole (Bruce Willis) sa piarda contacul cu el insusi.

In film mai exista si un Brad Pitt care joaca destul de bine o nebunie hiperactiva. Dat fiind faptul ca filmul este din 1995, cand carierele celor 2 actori erau deja lansate, iar tipologiile lor indeajuns de cristalizate incat sa justifice adaptarea personajelor jucate la felul lor de-a fi, Terry Gilliam si-a propus si a reusit sa-i faca sa lase la o parte toate Willis-ismele si Pitt-ismele si sa joace altceva. Rezultatul este uluitor. Exista momente in care te intrebi daca sunt chiar Brad & Bruce acolo.

Megastar - Drumul spre glorie 1

Aseara am fost in Casa Megastar ca sa-i filmez pe finalisti in timp ce se uita la ei insisi in primul din cele 4 episoade in care se reia traseul lor de pana acum. I-am gasit pe toti foarte veseli si relaxati, mai ales ca era sambata si nu avusesera mare lucru de facut.

Singurul care nu era in apele lui era Dumitru, a carui raceala a evoluat destul de urat. I-a afectat serios amigdalele si vocea, care in acest moment este un gajait fara nici un fel de legatura cu ce-ar trebui sa fie. Noroc ca mai are timp pana incep finalele. Este cat se poate de cuminte si face inhalatii si ia tot felul de medicamente.

Daria a fost foarte emotionata in timp ce se vedea la televizor. La un moment dat eram aproape sigur ca va izbucni in lacrimi. Si-a ascuns de mai multe ori fata in umarul Cristinei langa care statea si cu care pare sa se fi imprieteni foarte bine. Si Andrei a fost destul de emotionat atunci cand s-a vazut. A incercat el s-o joace dur, dar la un moment dat nu prea i-a mai iesit… Oana a fost foarte haioasa, pentru ca incerca sa fie atenta la imagini, sa le raspunda tuturor si sa mai faca si bancuri pe deasupra.

Florin si Mihai au debitat tot felul de replici acide si haioase, pentru care le multumesc, dat fiind faptul ca m-au ajutat sa-mi iasa filmarea. Daca nu le iese treaba cu Megastarul, ar putea sa faca un cuplu de umoristi ceva… ca se potrivesc. Dupa ce s-a terminat emisiunea am stat de vorba cateva zeci de minute cu Florin. Atunci cand e calm, mi se pare un tip foarte cu picioarele pe pamant, desi chiar si atunci mai joaca putin Rebel without a Cause.

Voi ati vazut emisiunea? Cum vi s-a parut?

Rambo geriatric

Colegul si bunul meu prieten Razvan Bors pleaca de la Prima TV, dupa 10 ani in care a muncit aici. Nu-i nici o tragedie, ca pleaca la mai bine. Cu toate astea, am zis sa-i fac un hatar si sa-l las pe el sa aleaga filmul ieri seara. Si el a zis Rambo.

Stallone ramane mai departe Rambo, dar toti anii aia plin de steroizi isi spun cuvantul. Un cuvant atat de greu, incat nici nici machiajul nu mai poate sa-l care in spinare. S-a vazut de fapt asta de la Rocky-ul de anul trecut. Oricum, sa privim partea buna a paharului: Rocky in 2007, Rambo in 2008… Gata! Nu mai are ce face!

N-are actiune logica, n-are scenariu, n-are replici, n-are suspans, n-are umor, n-are… nimic. Ba are! Scuzati. Are moarte. Oamenii mor impuscati, spanzurati, arsi, violati, strangulati, sfartecati, taiati, sfasiati, muscati, inecati, aruncati in aer. Este carevasazica un film bun - dupa standardele Rambo.

Si pentru ca amicul meu este cel care a ales filmul, ale lui sa fie cuvintele de incheiere: “Tarantino si tot sangele lui din “From Dusk till Dawn”, “Kill Bill 1&2″, sunt un fel de desene animate pe langa ce se intampla in filmul asta.

O frantura de repetitie

Nu stiu cum se face, dar n-am apucat sa ajung deloc la repetitiile pentru primul episod al finalelor. Bine, nu ma ingrijorez foarte tare, ca timp mai e. Ieri am reusit sa prind cam 40 de minute de repetitie de miscare scenica. Silvia Calin, coregrafa acestei editii Megastar, este inca la inceput cu lucrul si, pentru ca nu mai trebuie sa se grabeasca, s-a apucat de treaba asa cum trebuie.

Deocamdata este in faza de deconstructie, in care incearca sa-i dezvete pe toti de micile ticuri si formalisme pe care le-au deprins pana acum. Problema este ca finalistii nu au inca destula experienta ca sa inteleaga ca este extrem de important sa fie atenti mai ales cand Silvia lucreaza cu altii, pentru ca meseria lor, mai presus decat oricare alta, se fura. Poate ca pana la urma vor invata si acest lucru, insa deocamdata ei raspund greoi. Nu vreau sa generalizez. Vorbesc acum despre Larisa, Dumitru, Andrei, Oana, Octavian si Florin, pe care i-am vazut repetand.  Sa-i luam pe rand:

Larisa - ca sa scape de aerul de festival, este acum la stadiul de a canta cu ochii inchisi. Mi se pare destul de linistita si deschisa la ceea ce are de invatat. Pe de alta parte are foarte multe miscari si atitudini de eliminat din comportamentul ei de pe scena. Deci mult de munca.

Dumitru - a reusit sa raceasca foarte tare. Era si mai palid decat de obicei si total lipsit de vlaga. Cu toate astea, atunci cand i-a venit randul sa repete, a reusit sa uite de boala si sa fie foarte expresiv si haios. Cu toate astea, el pare ca se interiorizeaza foarte mult pe scens si, desi face show, nu mentine contactul cu publicul. Silvia zice ca-i timid. Tind sa-i dau dreptate.

Andrei- de fapt nu l-am vazut lucrand propriu-zis cu Silvia. A fost singurul insa care nu a iesit deloc in pauza si isi repeta piesa cand ceilalti se relaxau. Banateanul asta si-a dat seama clar ca are de recuperat fata de ceilalti si se tine de treaba. Raman mai departe fanul lui.

Oana - are de interpretat o piesa extrem de senzuala si feminina, care nu prea se potriveste cu caracterul ei baietos, de rockerita. Pe voce, din cate am reusit sa aud, ii iese foarte bine. Dar mai are de lucru la atitudine. Mult de lucru.

Octavian - n-are nici o problema cu miscarea scenica. Trebuie doar cizelat. Ba chiar tinde sa se miste atat de mult, incat la un moment isi pierde suflul. Cu toate astea are cu siguranta destul timp la dispozitie pentru a fixa cum trebuie coregrafia.

Florin - asa cum am banuit, pentru el miscarea scenica reprezinta domeniul in care are cel mai mult de lucru. Simte si el asta si incearca sa compenseze micul dezavantaj pe care il are fata de ceilalti concurenti printr-un plus de atitudine in relatia pe care o are cu Silvia. Ea reactioneaza foarte bine si matur la toate micile lui copilarii. In locul lui, eu as urma exemplul lui Andrei si as lucra non-stop la partile care nu-mi ies. Cu toate astea el a fost singurul care, dupa ce a lucrat, a parasit sala de repetitii si nu a fost atent la ce-au facut colegii lui.

De ce sa-ti iei dracului campii din tara asta (2)

Prima TV exista de ceva vreme in Iride Business Park. Adica in Pipera, pe un bulevard care intr-o parte iese in Petricani iar in cealalta, printr-o bucla maiastra, iese in Barbu Vacarescu. Nu vreau sa va incarc acum capsoarele surmenate cu tot felul de coordonate geografice care de fapt nu sunt bune de nimic. Incerc sa va explic situatia data: o strada dreapta (dar una singura) pe ale carei ambe laturi exista in momentul de fata un numar, sa-l notam cu “n”, de cladiri de birouri. In momentul in care ne-am mutat aici, aceasta strada era plina la orele de varf. Acum, cand lumea a mai strans bani de o masina-doua, cand s-au mai populat si cele mai recent construite cladiri, acum strada e plina mai tot timpul.

In acest timp, in spatiile virane (din ce in ce mai putine) de pe aceasta strada se construiesc alte cladiri de birouri. Se pare ca pana la sfaristul lui 2008 vom avea cam n+3 cladiri de birouri. In care vor veni alti (aproximativ 3000 de) tineri romani cu salarii in crestere si vise de afirmare intr-o multinationala. Care tineri vor primi masina de serviciu sau vor strange banut peste banut si isi vor lua “in lizing”. Si cand masina-i noua, la birou merge treaba si pantofii, desi te strang putin, sunt luciosi si luati din mall, cine esti tu sa stai la coada in trafic? Normal ca te bagi. Pe contrasens, pe linia de tramvai, pe contrasens pe linia de tramvai. Si ii dai tare, depasesti coloana. Pana ajungi in intersectie.

Ei, ca despre asta voiam sa scriu de fapt, intersectiile au un mare defect. Ele nu deosebesc smecherii de muritorii. Sunt la fel de inocente si placide ca niste oi. Au o singura reactie, previzibila de altfel: se blocheaza. Si atunci venele se umfla in camasa de la Steilmann, degetele mijlocii se ridica mai ceva ca la indemnul Parazitilor, mamele tuturor incep sa para actrite porno, la cate indemnuri sexuale primesc, caii putere se incordeaza futil pe cativa metri si mai presus de toate si de orice se claxoneaza. Mult. Isteric. Fara rost. Si fara rezultat.

Stiu ca leul cade si ne lamentam cu totii. Cu toate astea uitati-va in jur. Nivelul de trai creste. Da’ de nivelul de civilizatie v-ati intrebat?! Eu m-am intrebat ieri, pe strada dreapta si blocata de sute de smecherasi si-un TIR, in drum spre munca. Si am regretat ca nu m-am dus la interviul pentru Canada.

Azi insa mi-am lasat masina acasa. Si era soare. Si parca si shuffle-ul de la IPod stia ce piesa vreau sa ascult. Si ma uitam la smecherasi si le cantam Bob Dylan in gand. Si ei claxonau intens.

Awake Sub anestezie

Ritmul meu de a vedea filme a scazut ingrijorator. Dupa un decembrie isteric si un inceput de 2008 in care am fost mai mult plecat, mi-am promis ca recuperez. Cum sotia mea se gasea intr-o mare carenta de M&M’s, am profitat de ocazie si am luat bilete la film. De fapt, am lasat-o pe ea sa aleaga, pentru ca stiu ca deep down inside ea merge la filme mai mult de dragul meu. Am o sotie extraordinara, nu stiu daca v-ati prins pana acum. Daca nu, puneti mana de-o cititi.

Sa revenim. Awake este un thriller usurel, care nu-i va infiora decat pe cei care au oroare de sange si rani deschise. Cum sotia mea face parte din aceasta categorie de oameni, ea si-a petrecut o buna bucata din film cu nasul ingropat in umarul meu, rontaind cuminte la mult-ravnitele bomboane. Filmul se bazeaza pe un mit la care reactionam cu totii: sa ramai treaz sub anestezie. Din punct de vedere arhetipal, chestia asta e la fel de nasoala cu a fi ingropat de viu, mai ales cand se dovedeste ca doctorii care ar trebui sa te salveze sunt gata sa te ingroape ca sa-ti pape miliardele de parai agonisiti din speculatii inteligente la bursa. Ma rog, restul vi-l imaginati singuri, ca filmul e american, iar voi sunteti copii destepti.

Regia este foarte greoaie. De multe ori aveam impresia ca urmaresc o piesa de teatru ecranizata. Personajele traiesc mult si intens, au momente grele de impas. Iar pentru experientele in afara corpului, chiar cred ca se putea gasi un artificiu mai de Doamne ajuta in 2008. Jessica Alba e frumoasa, ca de obicei. Si chiar nu da rau in rolul de fata rea cu ochi nevinovati. Din pacate Hayden Christensen (aka. Annakin Skywalker - unde s-a descurcat destul de bine, intre noi fie vorba), dezamageste in rolul lui de copil destept, bogat, bolnav si inselat de sarlatani: il imita prea tare pe Hugh Grant.

Concluzie: idee foarte buna, realizare sub-mediocra. Baieti, merita pentru Jessica Alba. :-)

OCTAVIAN - last but sad

Sambata dimineata. Ora 6:30 de minute. Casa Megastar. Intru. Miros de cafea aburinda. Tavi, cu ochii umflati de somn ma roaga sa mai stam 5 minute sa apuce macar sa guste. Vrajit de miros accept sa fiu si eu mituit cu o ceasca. Spre marea mea surprindere, de langa el se iteste Oana. Nici ea nu dormea. Se trezise ca sa-i zica drum bun. De fapt, dupa cum recunoaste zambind vinovat, a adormit (din nou) pe canapeaua din sufragerie uitandu-se la HBO Comedy, iar Tavi o trezis. N-apucam sa schimbam 3 vorbe, ca pe scari se rasuna pasi. Daria, somnoroasa rau, se trezise si ea auzind zgomot. Clipea neintelegator din ochi: ce cautam eu acolo, de ce era Tavi imbracat… Am mai stat putin de vorba toti 4, dupa care mi-am luat olteanul in primire si am plecat.

Corabia este un oras mic si aproape pustiu. Oamenii au plecat spre alte zari mai banoase, fie ele in Romania, fie in alte tari. Orasul era literalmente ingropat in zapada. Si mai era si ceata, ceea ce inseamna filmari de exterior cu Tavi si muuuult alb. La un moment dat, pe una din cele doua strazi centrale, un baiat tuciuriu, burtos si extrem de relaxat exclama, ranjind din dinti auriti: “Moaaaamaaa! Ce ca lumea e camera aia! Ce marca e, baieti?”. Ne-am mutat la filmari de interior.

La capitolul noutati: l-am filmat in sfarsit cantand la nai (desi nu mai cantase demult, s-a descurcat destul de bine), l-am cunoscut pe un frate de-al lui, care a vorbit foarte frumos despre el. Si proful lui de canto/nai din Corabia a avut cuvinte frumoase. Tavi pare sa fi fost un elev constiincios, pe care de multe ori proful l-a tinut sa doarma la el, pentru ca se facea tarziu si nu mai avea cum ajunge acasa.

Tavi nu este din Corabia de fapt, ci dintr-un sat la vreo 6 km de oras. In viata lui s-a intamplat o tragedie. In ziua in care implinea 17 ani si se pretatea de party, tatal lui a facut infarct si a murit. Tavi, al 4-lea din cei 5 frati, era preferatul tatalui, care credea foarte mult in talentul lui. Bunica lui mi-a povestit cu lacrimi in ochi, in casa acum pustie de la tara, cum, oricat de mare era prostioara pe care ar fi facut-o Tavi, tatal il ierta imediat daca ii canta ceva. Atunci cand l-am intrebat pe Tavi despre pierderea tatalui sau, a incercat de 4 ori sa ne povesteasca, insa lacrimile i-au inecat cuvintele de fiecare data. Afectat de moartea tatalui sau si impins de situatia materiala grea a familiei, Tavi a plecat la munca in Spania. A lucrat ca muncitor, in constructii. In cele din urma s-a intors. Acum 2 din cei 5 frati lucreaza in strainatate, iar anul acesta, impinsa de nevoi, a plecat si mama lor.
Povestea m-a facut sa inteleg de ce, desi vesel si sociabil ca fire, are momente in care tace si se retrage in el insusi. Ii doresc mult succes in concurs, pentru ca este intr-adevar o mare sansa pentru el.

Oricat de pustiu si sarac v-ar parea orasul, sa nu va ingrijorati despre cazare si mancare. Va recomand Hotel Sucidava. E singurul din oras. Ceea ce de obicei desemneaza o hruba ingrozitoare, far’ de concurenta. Din secunda in care am vazut cum arata orasul, ne-am hotarat: nu stam la Su(I)cidava, decat in caz de extrema urgenta. Mai bine ne intoarcem noaptea. Dar, odata ajunsi, am ramas suprinsi. E un hotel facut chiar pe malul Dunarii, curat, cochet, cu oameni simpatici si serviabili. Vara au piscina si vaporase. Iarna au incalzire in pardoseala.

Scriind, ideea lin venea

Aseara am vizionat pe repede inainte prima emisie Megastar din seria “drumul spre glorie”. Sunt cele 4 emisiuni care vor preceda finalele si care vor incepe sa fie difuzate inca de sambata viitoare. In fiecare din aceste episoade speciale se va relua traseul spre finala a cate trei concurenti. In primul episod ii veti revedea pe Daria, Andrei si Oana. O sa puteti vedea si secvente din caravana Megastar din decembrie.

Treaba mea aici este de a viziona emisiunile si de a scrie vorbele pentru voice-overul emisiunii. Si cum imi cautam eu cuvintele prin toate vagaunile tigvei mele, am dat peste o idee. Ce frumos ar fi sa vedem reactia concurentilor, in momentul in care se vad la televizor si isi dau cu parerea unii despre altii. Azi-dimineata i-am facut propunerea asta producatorului emisiunii, Simona Mazilescu. I-a placut ideea, ceea ce inseamna ca sambata viitoare voi fi in casa Megastar urmarind alaturi de ei primul episod din “Drumul spre glorie”. Iar voi veti avea ocazia sa vedeti cum au reactionat ei la aceste emisiuni, daca sunteti cuminti, la un moment dat in viitor.